2020 nu trece ca alți ani,

Este anul în care…

Am învățat să tac, Am simțit nevoia să vorbesc

Am cântat și am dansat, Am stat și-am anchilozat

Am fugit de acțiune, Am suferit de stagnare

Am găsit în mine dubii și frici, Am alergat liberă cu omuleți mici,

Am crezut că nu se mai termină, Am realizat iar că toate trec.

Am luptat să schimb situații, Am dobândit abilități noi de acceptare.

Am avut și am răbdare, Am bătut și din picioare.

Ah, cât de frumos este să îți dai voie să fii om, complet, perfect și imperfect, corect și incorect. Toate vin și toate trec. Da, multe sunt cam evidente, sau clișee prea stridente. Însă spre eliberare, le las să iasă ca atare. Nici măcar nu editez, n-are rost să corectez. Tu citești și ai uitat, eu scriu și-am eliberat.

Douămiidouăzeci – doar un an sau poate zeci?

Ce fascinantă este schimbarea. În punctul acela viu dintre două etape, în zona gri dintre alegeri, în răbdarea dinaintea evenimentului, în așteptare. Acolo se naște magia, acolo te așteaptă libertatea.

Dau voie momentelor dintre și celor fără să existe. Dau voie momentelor care treceau neobservate să mă deschidă spre ceva ce rămăsese neaccesat.

Photo by Lucas Ludwig on Unsplash

Cam așa a fost 2020.

A deschis o ușă care stătatea ascunsă după perdea așa bine încât uitasem de ea.

A rupt bandajul de pe niște coji uscate, apoi le-a suflat cu aur și vindecare.

A apăsat niște butoane. A desfăcut niște cordoane.

A adus multe întrebări, dar și multe răspunsuri la care nu mai speram.

2020 m-a eliberat. De așteptări, de rețete, de nevoi insuflate din exterior, de așteptarea momentului perfect, de căutarea răspunului corect.

În 2020 am văzut că totul este corect, că singura cale este cea care deja de desfășoară, că opoziția sapă în rană, în timp ce acceptarea vindecă pe nevăzute. Am văzut în mine tot ce s-a putut în timp ce am văzut mai puține în lumea din jur.

Am călătorit în mine, nu peste mări și țări.

Am integrat ce a venit spre mine, m-am oprit din a căuta căi și teorii.

Am regăsit o forță vie care crește tot mai mult și ne cuprinde. Ne alimentează, ne dă aripi și ne așează.

O primim în noi, ne lăsăm în plutire.

În 2020, am ajuns cu adevărat acasă.

„Este ok să faci curățenie, este ok să te lăfăi în dezordine. Este ok să alergi în jur, este ok să te așezi și să te aștepți.” – extras din transmisiunea spontană audio pe care o poți găsi pe link, dacă simți să îmi auzi și vocea! 🙂

https://www.patreon.com/posts/anul-care-nu-se-44800602

Photo by Marcus Wallis on Unsplash

Este finalul de an la care am ajuns fără fugim spre el,
Este anul care trece fără ca măcar să plece.
Ne-a adus unde aveam nevoie,
Să ne bucurăm în voie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *